Mă uit cu sentimente amestecate de uimire și dezamăgire la toată lupta pentru putere în care tiranii sunt angajați zilnic. Dacă privim onest și-n cărțile de istorie, constatăm că politica e făcută mai ales de oamenii abili, descurcăreți, vicleni, vanitoși și fără scrupule, iar nu pentru porumbeii inocenți din lumea poeziei.
Conexiuni, alianțe, rivalități, crime, comploturi, trădări: pentru ce, oare, toate acestea? Pentru a-și domina semenii, unii oameni lipsiți de scrupule ar face orice. Egoismul naturii căzute a vechiului Adam ne îndeamnă la conflict. Un teolog ca Augustin din Hippo ne-a ajutat să înțelegem mai bine resorturile obscure ale faimosului libido dominandi: pofta de stăpânire.
Creștinismul ne propune alternativa: să nu jertfim zeului puterii, ci Dumnezeului iubirii.
Cum? Mergând pe calea Domnului. Cine este Isus? Unsul lui Dumnezeu, chemat să elibereze nu doar poporul evreu, ci întreaga umanitate de sub robia păcatului. Mesia, așadar, este Mântuitorul celor exilați în tărâmul idolilor.
Cristos n-a avut domiciliu, dar mesajul său a împânzit lumea întreagă. Dacă împăratul Tiberiu se răsfăța pe insula Capri, Isus se jertfea pe sine, oferind apostolilor o pildă autentică de iubire.
Mii de ani, liderii și popoarele s-au învrăjbit, căutând să stăpânească pământul. Isus vine și ne vorbește, dintr-o dată, despre Împărăția cerurilor. Privind spre glodul din care am fost făcuți, vom fi mereu dezbinați. Privind spre înălțimi, începem să ne înțelegem soarta.
În loc să domnească într-un Templu făcut din mâini omenești, Cristos alege să sălășluiască-n inimile celor care-l iubesc.
El este Regele universal, pentru că poruncile Sale depășesc orice graniță politică sau culturală. Ioan din Patmos îl numește Regele regilor și Domnul domnilor (Ioan 19, 16). În dialogul cu Pilat, Isus spune că Împărăția propovăduită nu-i din lumea aceasta (Ioan 18, 36-37). Apostolul Pavel îi scrie ucenicului său Timotei despre Βασιλεὺς βασιλέων καὶ κύριος κυρίων.
Când s-a născut Pruncul din Betleem, magii persani au pornit în căutarea unui Rege al iudeilor (Matei 2, 1-2). Pe Cruce, inscripția trilingvă includea și referirea ironică la vocația mesianică a Mântuitorului (în latinește: Iesus Nazarenus, Rex Iudaeorum).
Ce aduce Rex Christus? Pacea. Imperiul bunătății. Iertarea și reconcilierea. Triumful vieții împotriva morții.
Cristos nu este un uzurpator, precum Irod, ci Rege natural, și-și exercită domnia prin voia Tatălui. În vechime, creștinii îl reprezentau pe Domnul domnilor stând pe tronul slavei (sugerată printr-o mandorlă), stabil, nemișcat, înconjurat de îngeri, așa cum ne sugerează texte din Vechiul Testament (mai ales profetul Ezekiel sau Isaia).
Crezul de la Niceea vorbește despre un singur Domn, Isus Cristos, fapt care neagă, implicit, divinitatea Cezarului.
Evanghelia este vestea cea bună doar pentru că ne vestește sosirea Împărăției lui Dumnezeu pe acest pământ.
Când începem să-l mărturisim pe Mesia ca Domn al vieților noastre, conflictele politice ne vor pasiona mai puțin.
Nu pledez aici pentru ieșirea din lume, cât pentru asumarea unei detașări spirituale. Da, plătim taxe, ne exercităm drepturile constituționale și susținem candidați la diferite funcții-n Stat. Orice loialitate negociată față de un lider politic trebuie mijlocită și dublată de fidelitatea supremă față de Isus Cristos.
Revelația biblică este un antidot pentru idolatrie. În nicio împrejurare istorică, religia nu trebuie să fie folosită pentru a justifica abuzurile politice, ci trebuie să servească drept o sursă de inspirație pentru promovarea adevărului și a iubirii în viața publică.
