Ca om de afaceri, n-am avut timp să citesc cărțile pe care savanții le-au scris, de-a lungul timpului, despre Imperiul Roman.
Totuși, m-au fascinat mereu poveștile despre daci și romani, poate și datorită producției cinematografice de la sfârșitul anilor 1960 realizată de regizorul Sergiu Nicolaescu.
Traian a cucerit Dacia pentru că era un militar excepțional, capabil să-l înfrângă pe Decebal cu ajutorul unei formidabile mașinării de război. Născut în Spania, Traian a condus Imperiul aproape douăzeci de ani, având mereu grijă să-i mulțumească pe soldații care au adus steagul SPQR până spre Mesopotamia, Armenia și Arabia.
Succesul acestui strateg s-a bazat pe respectarea priorităților. A reformat administrația, a combătut corupția, a construit drumuri și poduri (inclusiv peste Dunăre). Ce-a rezultat? Înflorirea comerțului, dar și o mai bună alimentare a legiunilor romane cu bani, hrană, haine și arme: săbii, sulițe, săgeți, catapulte.
Traian a stimulat inovația științifică și tehnologică, cum ar fi îmbunătățirea cimentului pe baza unui amestec de var, pucioasă vulcanică și nisip.
Conștient de superioritatea civilizației romane față de culturile barbare, Traian n-a ezitat să lanseze expediții temerare. Am învățat cu toții la școală cum Traian cel neînfrânt a condus o armată imensă de peste 150.000 de soldați în Dacia, traversând Dunărea cu ajutorul unui pod construit de geniști remarcabili.
Dârzenia lui Decebal a fost impresionantă și i-a adus un prim acord de pace cu Roma. A urmat însă campania din 105 d. Hr., când trupele lui Traian au cucerit Sarmizegetusa, ambele părți plătind un preț scump în bătălia finală. Regele dac s-a declarat înfrânt, dar a refuzat să cadă-n mâinile cuceritorului.
Cucerirea Daciei a fost un succes pentru Roma, dar a fost și una dintre cele mai costisitoare campanii militare ale imperiului. După cucerire, Traian a organizat provinciile Dacia Superior și Dacia Inferior și a construit un lanț de fortificații pentru a proteja frontiera nordică a imperiului.
Pentru a celebra victoria împotriva lui Decebal, marele Traian a cerut ridicarea unei coloane (zidită și decorată în perioada 107-113 d. Hr.) în apropierea Forului. Marmura a fost transportată din Munții Apennini până la locul de construcție, inginerii folosind piatră și mortar pentru un soclu înalt de aproape 10 metri.
Romanii nu s-au oprit aici. În mod neobișnuit, au apărut în peninsula italică sute de statui ale aristocrației geto-dacice (numiți și tarabostes). Un semn de omagiu pentru cei care nu s-au lăsat ușor cuceriți, oare? Foarte probabil.
Cert este că sute de ani nu s-au mai construit la Roma edificii la fel de impresionante ca cele comandate de Traian. După Aurelian, retragerea romană a fost inevitabilă.
Un secol și jumătate după Traian, aveau să apară în Cetatea Eternă împărați nefericiți precum faimosul Commodus, un om leneș, depravat și iubitor de lux. Dorința de fală i-a luat mințile. Fără să ia în calcul prioritățile economice ale Imperiului, fiul degenerat al filozofului Marc Aureliu s-a preocupat să organizeze luptele sângeroase între gladiatori. I-ar fi putut înfrânge Commodus pe urmașii lui Burebista? Mă îndoiesc.
Au urmat alți lideri obsedați de jocuri, plăceri și orgii sexuale. În Cetatea Eternă, amestecul de cruzime, frivolitate și narcisism a atins, uneori, cote patologice. Puterea corupe iar puterea absolută corupe în mod absolut, spunea Lordul Acton. Și avea perfectă dreptate.
Pe moment, rețeta pâine și circ funcționează.
Pe termen mediu și lung, relaxarea moravurilor aduce numai dezastre.
Declinul unei mari puteri pornește de la slăbiciunea liderilor.
Pentru că iubesc luxul, conducătorii popoarelor cedează impulsurilor tiranice, nedorind să-și înfrâneze poftele și să-și limiteze exercițiul abuziv al puterii. Păcatul personal are, foarte adesea, o reflectare-n spațiul public.
Din acest motiv, tradiția republicană a Romei clasice și-a propus să taie elanul totalitar al oricărui consul ori pretor de-a fi dictator pentru o perioadă mai lungă de șase luni. Datorăm unor filozofi de limbă latină ideea supunerii actului de guvernare unui consimțământ al poporului. Oamenii au dreptul să își apere proprietatea și libertățile individuale.
Privesc spre lumea despoților de ieri și de astăzi.
Evul Mediu târziu a fost zguduit de tirani sângeroși precum Gingis-Han sau Ivan cel Groaznic.
În secolul XX, lumea a fost siluită de personaje sinistre precum Vladimir Lenin, I. V. Stalin sau Adolf Hitler, fără să-i ocolesc aici pe Mao Țe-Dun, Nicolae Ceaușescu ori Saddam Hussein.
În vremurile noastre, liderul autocrat al Rusiei, Vladimir Putin, și-a obținut uriașa avere prin furtul din avuția obștească. Dinastia lui Kim Jong Un din Coreea de Nord ori cohorta de supuși a dictatorului Xi Jingping din Beijing resping, în egală măsură, modelul republican al Romei antice. Rezultatul? Subjugarea propriului popor.
Și în Occident, cred eu, decadența morală prefațează sau anticipează prăbușirea instituțiilor democratice. Oamenii obișnuiți cu drogurile, ca și tinerii interesați să trăiască doar pentru plăcerile carnale, sfârșesc prin a nu mai prețui libertatea.
Mi s-a părut că un impuls tiranic s-a manifestat și-n viețile unor lideri precum Justin Trudeau, admiratorul lui Fidel Castro și premierul obsedat nu doar de agenda LGBTQ, ci dornic să-i îngenuncheze pe camionagii canadieni în perioada pandemiei. Un refuz al transparenței democratice am găsit și-n atitudinea doamnei Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene care n-a binevoit să prezinte publicului larg termenii și condițiile unui colosal contract semnat între Uniunea Europeană și Pfizer.
Istoria funcționează prin cicluri: naștere, creștere, dezvoltare, prăbușire.
Pierderea memoriei înaintași, distrugerea legăturii dintre pământ și cer, abolirea sentimentului sacrul, materialismul debordant, secularismul și ateismul provoacă o degradare a vieții umane.