În anul 1985, am ajuns ca refugiat politic în Statele Unite. Era un moment extrem de bun pentru orice tânăr plin de ambiții și aspirații. Eram mândru să trăiesc și să muncesc în țara care și-a asumat rolul providențial de-a înfrunta imperiul răului. Disprețuiam comunismul care i-a sărăcit și i-a umilit pe frații mei români.
Știam că Ronald Reagan câștigase președinția în 1981, având curajul să-și propună distrugerea ideologiei comuniste globale, nu doar dărâmarea zidului Berlinului. În doar opt ani, liderul de la Casa Albă a reușit să-și atingă obiectivul. Cum s-a petrecut acest lucru considerat imposibil de către jurnaliști sau profesori universitari? Prin ce miracol, strategie de geniu și mișcări tactice remarcabile au reușit americanii să câștige bătălia cu Uniunea Sovietică?
Mai întâi, Reagan a știut cum să câștige argumentul moral, afirmând valorile clasice ale tradiției americane: familia, proprietatea privată, libertatea de exprimare, demnitatea persoanei umane. Președintele american a transmis popoarelor est-europene, cu umor și elocvență, convingerea cu privire la virtuțile Occidentului, net superioare sistemului bazat pe minciună și furt al comuniștilor.
În al doilea rând, Reagan a fructificat sistemul postbelic de alianțe geopolitice și parteneriate cu cele mai dezvoltate țări ale lumii: Japonia, Australia, Germania federală și Regatul Unit al Marii Britanii. America a reușit, astfel, să dobândească controlul asupra principalelor mări și oceane ale lumii. Apele de pe planeta pământ pot fi văzute nu doar economic, ci și ca extensii ale sferei de influență pe care orice supraputere o proiectează dincolo de granițele terestre. Accesul la spațiul maritim sporește libertatea comercială, facilitează schimbul de mărfuri, ieftinește produsele.
Moștenirea viziunii lui Reagan se poate observa în numărul mare de portavioane din flota navală a Pacificului și a Atlanticului (fără să uităm de USS Nimitz, care actualmente este un portavion nuclear operațional prezent în Oceanul Indian). Pentru securizarea Europei, America a produs mai multe nave de luptă (iar astăzi ne bazăm pe portavionul USS Dwight D. Eisenhower, distrugătorul USS Laboon, fregatele USS Monterey și USS Thomas Hudner, dar și nave de asalt amfibiu, cum ar fi USS San Antonio).
În al treilea rând, Ronald Reagan a întărit și a liberalizat economia americană, teribil încercată de șomaj și inflație pe timpul administrației Jimmy Carter. Adept al politicilor de dreapta, Reagan a redus impozitele, a încurajat inovația tehnologică, a dereglementat diferite industrii, atrăgând o creștere a investițiilor și a veniturilor. Un dolar puternic a pus într-o mare dificultate lumea comunistă, unde oamenii sufereau din pricina sărăciei. Chiar și magnații Partidului Comunist de la Moscova, București sau Berlin tânjeau să aibă obiecte de lux produse de capitaliști.
După cum se știe, Ronald Reagan era o ființă socială deschisă, având o strânsă relație de prietenie cu Margaret Thatcher, doamna de fier și primul ministru al Marii Britanii. Discutând frecvent la telefon și trimițându-și adesea scrisori, amândoi au susținut alianța NATO, disprețuiau comunismul, respectau creștinismul și credeau în puterea pieței libere de-a descătușa energiile societății, aducând fiecărei familii mai multă prosperitate. În 1983, Thatcher l-a identificat pe Mihail Gorbaciov ca pe un potențial lider reformator al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
Vreme de aproape un deceniu, Reagan, Thatcher și Papa Ioan Paul al II-lea au lucrat strâns pentru a obține victoria împotriva unui colos cu picioare de lut.
În URSS și lagărul comunist, planificarea centralizată n-a permis deloc utilizarea optimă a resursei umane, provocând o enormă risipă prin alocarea arbitrară a resurselor. Savanți care puteau revoluționa biologia sau medicina s-au trezit trimiși la canal sau într-un spital de psihiatrie, doar pentru că au criticat regimul ideologic de la Moscova. Atmosfera de frică și regimul de teroare aplicat populației au descurajat orice formă de competitivitate.
Măsurile luate de Gorbaciov (faimoasa politică de perestroika) au venit prea târziu și n-au putut ajuta puterea de la Kremlin. Cheltuieli militare nesustenabile din Afganistan, nemulțumirea crescândă a oamenilor simpli și revolta republicilor din periferie (precum Estonia, Letonia sau Lituania) au grăbit sfârșitul internaționalei comuniste.
Știind că economia Statelor Unite ale America nu depinde câtuși de puțin de Republica Populară Chineză sau Rusia, Președintele Ronald Reagan a mizat pe iminenta prăbușire a Uniunii Sovietice (și a avut dreptate).
Considerat un simplu actor fără talent, Reagan a demonstrat o incredibilă viziune și determinare, căutând să-și atingă obiectivul major de politică externă printr-o sfătuire permanentă cu specialiști precum George Shultz (1982-1989), ministrul de externe implicat în negocierile de dezarmare nucleară cu Uniunea Sovietică, sau Caspar Weinberger (1981-1987), omul care l-a încurajat să crească bugetul militar al Americii, fără să renunțe vreodată la mijloacele diplomatice.
Schultz credea, ca și Reagan, că sovieticii reprezintă o sectă ideologică irațională, fiind cea mai gravă amenințare pentru pacea și securitatea globală. Înfrângerea comunismului nu se putea obține fără cooperarea mai multor factori economici, politici și militari.
Peace through strength a fost deviza administrației americane în cele două mandate ale Președintelui Reagan, care i-a încredințat lui Robert McFarlane rolul de arhitect al faimosului războiul al stelelor (cunoscut de specialiști sub denumirea de Strategic Defense Initiative).
Scopul programului SDI era de a crea o apărare eficientă împotriva atacurilor cu rachete balistice din partea Uniunii Sovietice, care era considerată o amenințare majoră la adresa securității naționale a Statelor Unite și a aliaților săi. Pe timpul celor două mandate ale Președintelui Reagan, America și-a dezvoltat o puternică rețea de sateliți și de tehnologii capabile să detecteze și să distrugă rachetele sovietice înainte să-și atingă ținta.
Pe scurt, administrația Reagan și-a asumat o abordare dură față de URSS, rămânând însă permanent deschisă dialogului diplomatic. Țin minte că și soția președintelui american, doamna Nancy Reagan, a avut un dialog cu Raisa Gorbaciov, soția lui Mihail Gorbaciov, fie la dineuri private, fie la reuniunile internaționale la care au participat lideri de stat din întreaga lume. Umanitatea noastră iese mereu la iveală prin dialog și diplomație. Omenia, îmi spunea tata, e mai tare decât orice divergență filozofică sau politică.
Republicanii au finanțat nu doar războiul stelelor, ci și programele unor posturi precum Radio Europa Liberă și Vocea Americii, ca și alte grupuri de dizidenți anticomuniști din Europa centrală și est-europeană, rebeli din America latină, dar și din Afganistan. Țări precum Ungaria, Polonia, Cehoslovacia sau România și-au putut menține bruma de societate civilă pe care regimurile comuniste doreau s-o distrugă.
În același timp, Reagan n-a ezitat să-i propună liderului sovietic Mihail Gorbaciov mai multe întâlniri personale cu scopul dezamorsării tensiunilor dintre cele două superputeri. Creștin practicant și susținător al valorilor tradiționale, Reagan n-a permis propagandei comuniste să utilizeze imaginea unei Americi decadente, ci, dimpotrivă, a afirmat importanța familiei, a bisericilor și a mișcărilor pro-vita. În toamna anului 1989, țările membre ale Pactului de la Varșovia își proclamau independența față de Moscova iar imperiul răului începea să se dezintegreze.
Visul american a continuat să fascineze sute de milioane de oameni de pe cuprinsul întregii planete. În competiția cu URSS și China comunistă, SUA a știut să iasă învingătoare, atât militar, cât și economic, spiritual sau moral.
