Altele

Carisma personală și limbajul corporal. Cum poți influența pozitiv oamenii din jurul tău?

Mulți dintre cei care mă cunosc mă întreabă de ce am un mers rapid și gesticulații înviorate. Din nou, știu că ospătar fiind trebuia să livrez comenzile în câteva secunde. Parcurgeam drumul de la bucătărie la sala de mese ca într-un raliu. Așa am învățat să am picioare iuți și spatele drept. Când îți lași umerii să cadă iar burta ia amploare, atunci starea de depresie se instalează rapid. Iată de ce le spun celor care vor să aibă influență mai mare: nu uita că trupul este templul Duhului. Nu-ți bate joc de corpul pe care l-ai avut în tinerețe. Fii atent la ce mănânci. Evită hrana procesată. Nu exagera cu băutura și, eventual, elimină complet alcoolul din consumul tău zilnic.

Nu sta ore-n șir lipit de scaun. Stai drept și privește interlocutorul tău drept în față. Fii prietenos, dar nu invada spațiul personal al celuilalt. Când dai mâna, strânge-o la nivelul de fermitate al partenerului sau al clientului. Când ești într-o conversație, caută să nu faci întreruperi. Permite-i celeilalte persoane să intervină. Dacă trebuie să dai o replică, lasă să treacă o secundă sau două pentru a indica limpede faptul că oferi un răspuns gândit, nu repezit. Când vorbești mai lent, arăți că nu te temi de întreruperile celuilalt.

Fără să-l citesc pe Dale Carnegie, mi-am făcut mulți prieteni punând întrebări simple. Ce faci? Cum îți merge? Totul e bine-n familie? Știu că oamenii te asociază cu sentimentele pe care le produci în sufletul lor. Dacă-i umilești, vor căuta răzbunarea. Dacă-i tratezi cu indiferență, vor socoti neinteresantă colaborarea cu tine. Fiind chemat uneori să predic din Biblie în mai multe biserici evanghelice din România și din Statele Unite, am realizat că vocea trebuie corect utilizată. Profesioniștii vorbesc despre tehnici de livrare a mesajului: uneori poți evoca regretul, alteori supărarea. Imposibil de mimat este autoritatea.

Cred că un lider își transmite mesajul cu forță dacă vorbește apăsat, poate mai rar. Un adolescent emoționat se grăbește să termine propoziția. Un adult versat cunoaște tehnica judecătorului care, serios și solemn, pronunță un verdict. E important, așadar, să faci scurte pauze între propoziții. Să cobori tonul înseamnă să conferi celuilalt încredere. Să respiri pe nas este, de asemenea, un secret al comunicării eficiente. Un ins care gâfâie și vorbește precipitat va dezamăgi. Cine pare fricos, agitat, anxios, neliniștit nu poate să-și vândă serviciile. 

Iarăși, viața m-a învățat că te poți așeza la un unghi de 90 de grade față de posibilul client și situația se va schimba. Cel căruia îi vorbești se va simți mai confortabil. Când stai pe un scaun, ține spatele drept și echilibrează-ți corpul. Controlează respirația. Ține picioarele ferm înfipte-n pământ. Poți recurge la gesturi largi: un deget arătător care să arate spre cer, palmele deschise, mușchii tonifiați, pectoralii vizibili, umerii largi și pieptul umflat.

Dacă n-ai un corp lucrat, poți să-ți propui un plus de activitate fizică. Dacă ai un mic defect (gușă, burtă, siluetă supraponderală), te poți lăsa vulnerabil vorbind autoironic despre această situație (pe care ești pregătit, eventual, să o corectezi). „Nu mi-e ușor să spun, dar mă lupt cu această slăbiciune pentru dulciuri…” Când îți asumi lipsurile, oamenii te simt mai apropiat.

Este uman să greșești. E diabolic să perseverezi ori chiar să te lauzi cu păcatul. Uneori poți face chiar și o confidență, căci oamenii iubesc secretele. În tot acest timp, vei transmite căldură și dragoste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *